Memorii de calatorie
Partea a 1
Aventuri in Indonesia - Sa ne distram cu Boeing; Jakarta - 'Regina Estului'
(20 ianuarie 2004)
Salutaaaare copilashi!! Ce mai facetzi? sau cum se zice pe aici: Selamat malam!
Apa kabar? :)
Prin aceasta declar deschisa seria memoriilor de calatorie din Indonesia.
Asha... ca sa nu mai pierd timpul, vom incepe de la aeroport din Bucureshti, de
unde prietenii mei cei draguti m-au lasat singur shi au plecat acasa :) (Btw,
Dia, ce-ai vazut tu din aeroport era doar asha, varful aisbergului - sa-l fi
vazut in interior - chiar arata a aeroport international).
So, nu mai shtiu cine zicea, dar avea dreptate - zburatul cu avionul e o
experientza in sine care nu trebuie ratata. A fost super interesant shi
pivelistea e super. A shi mi-au dat shi o gramada de mancare. Ma rog, pe cursa
pana la Paris a fost o singura masa, dar pe Boeingul al mare ne-au dat vreo 2
gustari shi 2 mese mari, plus ca aveai suc de portocale la discretzie oricand
vroiai. Eu personal am preferat vinul... de fiecare data :D
Va ziceam de Otopeni. Haha! Pai sa sa vedetzi aeroportul din Paris (adica
Charles de Gaulle). E o imensitate. Are cel putin 2 terminale mari shi tari,
fiecare cu 5 subterminale, fiecare subterminal, ditamai cladirea, cu vreo 15-20
puncte de imbarcare. M-am plimbat prin el de m-am saturat (chiar shi cu
autobuzul), dar de mefloquinin tot n-am reushit sa fac rost. Dupa ce intr-un
final am gasit farmacia, mi-au zis foarte senini ca medicamentu asta are atatea
efecte secundare, ca nu pot sa mi-l dea fara retzeta :D
E shi pana la urma am reushit io sa prind Boeingul al mare, care vreau sa spun,
boeing adevarat nu asha gluma. Printre alte chestii minore, cum ar fi ca au dat
la toata lumea perne, paturi ( shi la aia la business class chiar shi pijamale
shi papuci :) ), fiecare scaun avea propriul lui ecran. Asha ca puteai sa vezi
la alegere vreo 5 filme, nu shtiu cate seriale si desene animate, documentare,
stiri, si in plus puteai sa joci o gramada de jocuri sau sa asculti vreo 10
canale de muzica. Aaa, shi pe langa faptul ca erau touch-screenuri, mai aveai
shi telecomanda. Hihi a fost o faza tare gen 'tzaranu ajunge shi el in lumea
civilizata’. Ma apuc eu sa bazai la butoane, cand la un moment dat vine o
stewardeesa sa ma intrebe ce doresc. Eu ma uit pierdut in spatiu la ea ii
explic ca nu vreau nimic, shi ea imi explica foarte zambitoare, ca atunci sa nu
mai apas aiurea pe butoane shi sa o fac sa mearga atata drum prin Boeningul ala
(e, bineintzeles ca n-a zis asta, ca doar nu eram in Romania). Ei shi dupa asta
imi vine mie chef de citit. Cum in avion era cam intuneric (era noaptea shi
incepusera aia sa se culce), ma apuc eu sa-mi aprind becul. Trag eu de el, il
invart, nimic. Ma mai chinui shi cu celelate 2 de la scaunele vecine... tot
nimic. La care tipa de langa mine, se uita cu mila la mine, shi apasa un buton
de pe telecomanda. Shi s-a facut lumina! :))))
A mai fost o escala neimportanta la Singapore, unde am inceput eu sa-mi dau
seama cat de cald este de fapt, shi ce inseamna o ploaie ecuatorila, dar nimic
important de povestit. Asha ca am ajuns in Jakartaaa... Toate bune shi
frumoase, trec voios de controale, se uita urat un functionar la mine ca nu
completasem nu shtiu ce formular, imi iau bagajele de la carusel (mirandu-ma un
pic ca prea au mers toate bine shi e imposibil sa nu am shi eu un pic de
ghinion acolo) shi ies in sala de ashteptare... Unde o haita de taximetrishti au
navalit pe mine shi pe restul calatorilor mai mult sau mai putzini nevinovatzi
(Naiba! sa-mi aduc aminte sa cenzurez asta pt maica-mea :D ), reushesc sa scap
de vreo 3 sferturi din ei shi mai raman cu vreo 3,4 care nu ma lasa shi ma tot
intrebau ca unde vreau sa merg, ca daca ma ashteapta cineva, etc. Eu in timpul
asta cautand o tipa pe care o vazusem o singura data intr-o poza, pe care sigur
nu mi-o mai aduceam aminte, shi care speram ca are o pancarda cu numele meu in
mana. Ei, ghinioon! :D Taximetrishtii se tot agitau in jurul meu, se oferisera
sa se duca sa caute shi ei, unul chiar imi oferea telefonul s-o sun pe Mira shi
ma distrau pe cinste, ca tot timpul vorbeau unul cu altul sa nu raman singur,
ca sa nu ma piarda hihi! M-am mai invartit eu un pic pe acolo, meditand la
multiplele posibilitati pe care le aveam shi aducandu-mi aminte cu multa
placere despre articolul deosebit de interesant pe care l-am citit despre
taxiurile din Jakarta, shi pana la urma m-am plictisit shi m-am dus sa cumpar o
cartela de telefon (ce bune-s aeroporturile astea ca au o casa de schimb la 2
pashi de magazinul care vinde cartele la suprapretz). Asta bineintzeles cu
taximetrishtii dupa mine.
Dupa vreo 10 minute de holbat la instructziunile scrise in indoneziana shi de
incercari nereushite (era cartela cu cod, nu de aia care se baga in telefon),
victorios ii comunicam lu Mira unde era shi cu ce ma ocupam. Bineintzeles ca
era in aeroport ashteptandu-ma shi bineintzeles ca era la alta poarta, ca se
pare ca din mailul meu in care-i ziceam ca vin cu Air France la ora 5:20 ea a
dedus ca vin cu KLM la ora 5:15. Shi pana la urma tot taximetristul m-a ajutat,
ca m-a dumirit ca eu eram la poarta 2 shi ca ea era la poarta 1 (shi nici macar
nu i-am dat un bacshis, nesimtzitoru de mine...).
Intalnire emotzionanta cu juma din Aiesec, ca venisera o gramada, nishte poze,
prezentari peste prezentari, etc shi la drum.
M-au dus la un restaurant chinezesc ca sa ma mai intalnesc shi cu altzi
aiesecari shi trainees (ashtia is tot ca mine). L-am cunoscut shi pe Cristian,
celalalt roman de care v-am spus ca e in Jakarta. Am mancat taietzei
chinezeshti cu carne de pui... cu furculitza, ca pe spaghete shi cu betzele
langa mine :) . Dar pot sa spun ca am progresat - acum pot sa le mishc shi
chiar am reushit sa prind ceva intre ele. Data viitoare poate ma aventurez shi
la mancare.
Ei shi dupa asta m-au trimis sa dorm la unul dintre ei (un chinez simpatic)
acasa. Ma rog, ei faceau baza ca asta are palat nu are casa, dar m-am gandit ca
exagereaza shi ei. Nope. Nu au exagerat. Are asta un ditamai casoi, cum nici nu
v-atzi imaginat, super fain mobilat, cu gradina in centru, servitori, etc. Mi-a
zis Cristian, ca la ashtia aicea cam asha e - ori eshti super bogat, ori eshti
super sarac. Cale de mijloc nu prea e. Acum ashtep cu nerabdare sa vad unde o
sa stau, ca abia maine ma mut, ca sa hotarasc daca sunt bogat sau sarac :) Cu toate
ca ei mi-au zis ca io am un salar super bun. Shi se pare ca asha e. Dar ma rog,
de preturi shi chestii de astea va povestesc data viitoare.
Oricum pe drumul de la aeroport, m-am apucat sa-i intreb daca salaru meu e mare
sau mic. Shi m-am apucat sa le povestesc gluma aia, ca daca vad ca nu am bani,
imi cumpar un sac de orez shi traiesc din el o luna intreaga. La care ashtia
stateau shi se uitau totzi la mine super serioshi shi dadeau din cap aprobator.
A trebuit sa-i anuntz ca a fost o gluma, ca sa inceapa shi ei sa rada, ca cica
de obicei pe aici asha se face :)) - se cumpara cate un sac de orez pe luna :))
Azi, am fost la biroul de emigrari, ca sa ma inregistreze. Cica maine imi iau
shi amprentele :D Va vaitatzi ca la noi e birocratzie? Hehe, n-atzi vazut ce e
aici. Cand s-a intors Mira cu teancu de hartii in bratze am zis ca glumeshte.
Shi dupa ce le-am completat cu chiu cu vai (aa, shi intre timp a trebuit sa
mergem sa-mi mai fac nu shtiu cate poze - ca astora le trebuie vreo 5 de nu
shtiu ce tip, 5 de alt tip shi tot asha) am mers la un ghisheu sa depunem
dosaru. Situatzie super comica - erau vreo 5 functionari la birouri fiecare cu
vreo 5 sau 6 shtampile in fatza shi cu 2 teancuri de dosare, unul in dreapta
shi unul in stanga. Luau cate un dosar din teancu din dreapta, puneau toate
shtampilele pe aceashi pagina shi il treceau in teancu din stanga. Cred ca nici
daca vroiau sa faca un film nu puteau sa reprezinte asha de bine sistemul.
M-ash fi prapadit de mine de ras, da nu prea indrazneam ca poate ii venea
vre-unuia cheful sa ma extradeze. hihi!
Dupa asta am fost in campus. Bai au ashtia un campus de zici ca nu e adevarat.
Intr-o facultate de asta ash invatza shi eu de drag (am facut cateva poze, dar
nu prea multe ca eram pe fuga). Sper sa mai am ocazia sa merg pe acolo, mai
ales ca mi-a placut la nebunie cantina - ma rog, chestia care la noi s-ar chema
terasa shi ar fi considerata de lux, dar te mai uitzi...
Restul zilei l-am cam petrecut in mashina. E Jakarta asta o monstruozitate de
orash. Shi nu exista metrouri, nici tramvaie shi doar o linie de autobuze
oficiale, care a fost inaugurata acum 2 sapatamani. In rest o gramada de
harburi de autobuze, toate pline ochi, taxiuri (in care dupa cum spuneam nu
indraznesc sa ma urc) shi nishte motorete pe 3 rotzi cu prelata - tot pe post
de taxiuri. Asha ca sunt f curios cum o sa reushesc eu sa ma plimb prin
Jakarta... Au un centru super - numai zgaraie nori - toate cu o arhitectura
superba, palmieri, parcuri. Shi bineintzeles la 2 metri mai incolo, mizerie,
vanzatori ambulantzi de mancare, cu caruciaore de alea de tzi-e shi frica sa
intrebi ce gateshte in ele, trafic haotic, caldura, umezeala, StarBucks,
McDonalds, KFC, Price Water House Couper, Fashion Caffe, o gramada de mall-uri,
cinematografe, parcari cu plata peste tot, sau daca nu, cershetori care se fac
ca te dirijeaza cand itzi parchezi mashina shi la care tre sa le plateshi,
oameni veseli din Aiesec, care tot uita ca trebuie sa vorbeasca in engleza,
intr-un cuvant, atmosfera de orash dintr-un film asiatic. Eh, mai am shase luni
ca sa hotarasc daca-mi place ori ba :)
Pa shi pupaturi la toata lumea
andrei
p.s. am uitat sa va povestesc de mancare. ramane pe data viitoare (pe scurt:
buuuna :) )